Unu mai la munte

20130501-215552.jpg

Cu hanoracul descheiat, stau pe balconul unei cabane de pe malul lacului de la Colibița și privesc zăpada de pe muntele ce se lăfăie în fața mea; dincolo de apa ce-și pleoscăie undele agile către mal, stă sfidător căldurilor ce și-au perindat deja colecțiile de vară toridă. Are aproape 2000m, și își păstrează fruntea albă pe-un fundal discret încețoșat de nori. Iar eu, stau pe balcon într-o bluză ușoară din țesătură fină, cu hanoracul descheiat.
Năvălesc în mine din toate părțile; observ micul păianjen ce stă nepăsător între scândurile balconului, observ lumina cum se schimbă de la un minut la altul la ceas de seară tânără când amurgul colorează norii, chiar de soarele-i ascuns. Observ micile gângănii cum își zboară corpurile micuțe și rotunjoare într-o ultimă plimbare pe ziua de azi. Mă adun, bucățică cu bucățică, intru în mine și mă umplu, încet, încet.
Observ serenadele zecilor de specii de păsări ce-mi fac inima să tresalte, le observ chiar prin lătratul câinelui isteric care mai devreme mă irita. Observ cum gândul către amicul meu s-a transformat în sunetul roților mașinii ce presează drumul presărat cu pietricele. Observ liniștea printre toate sunetele ce-o sfâșie.

Năvălesc cu dor în mine din toate părțile, observ Acum-ul în toată splendoarea sa, îi dau ceea ce i se cuvine, pe mine acum, aici.

Un fluier se aude din vecini, e de vis, potrivirea sa cu ambientul, cu mirosul de lemn ce trosnește în flăcări jucăușe, face ca totul să fie real. Atât de real, că auzi gâlceava gâștelor de undeva de lângă pâlcul de brazi, singurul cu vechime în peisaj.
Liniștea câștigă teren. Se potolesc oamenii și asta reduce la jumătate stridența aerului. Rămâne o armonie dulce care în mici pauze, face loc și vocilor tot mai guturale ale bipezilor în curs de amorțire. Câștigă teren și răcoarea, a doua oară strâng hanoracul mai aproape de mine; încă nu i-am încheiat fermoarul, mă uit către crestele înzăpezite și zâmbesc ștrengărește.

Prietenul meu ce intrase mai devreme s-a dovedit a fi un trio de prieteni de-ai săi. Dar vine cu vin de Cotnari, zice că-i bun.

Lumina se stinge în degrade aproape insesizabil, norii se grupează încă lejer, dar lasă de înțeles că nu vor ceda ușor în fața stelelor, pe care sincer, le visez oglindindu-și splendoarea în apele lacului. Scriind asta îmi fug ochii către telescopul care m-a țintuit de când am pășit pe terasa lemnoasă de la parter. Apoi inspir adânc urmărind norii.
Apoi îmi închei fermoarul hanoracului și-i zâmbesc înzăpezitului de peste lac. A trecut poate o oră.

2 gânduri despre &8222;Unu mai la munte&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s