Mărțișorul din tren

O sâmbătă însorită desface vălătucii dealurilor pătate în alb primăvăratic, stropit pe alocuri de rozuri pale pierdute în verdele care începe să-și arate suveranitatea pierdută în răceala gerurilor iernii. Pomișori înmuguriți desfată privirea celor aflați în trenul care cu un zumzet foșnit își urmează ruta spre o nouă locație unde-și va scutura parte din plimbăreții locali sau de peste graniță. photo (2)-001

Nici un nor nu umbrește partea stângă a trenului; în dreapta însă, valuri de nori mărginesc linia dealurilor ce se visează munți. Nu am mai călătorit cu o mașinărie mare și terestră de cel puțin doi ani. Nu am mai lenevit circulând cu trenul de mai bine de 7 ani, cititul și scrisul se simt totuși atât de bine aici…

O primă oprire; până aici nimic ieșit din comun nu a afectat tubul călător, biletele și-au găsit compostatorul, cum probabil nebiletele și-au găsit nașul. Hârtia șoptește povești celor ce au cuvintele implantate în vasele sangvine; chiar de-s povești despre monștri florentini, ele doresc a reda o realitate necruțătoare, neelucidată, îmblânzită de împletirile semantice ce evocă timpuri vechi, la fel de reale, însă neîntinante de finalitatea bruscă a unor vieți de tineri îndrăgostiți, ascunși pe străduțe obscure.

O a doua oprire îmi arată că populația trenurilor româno-ungare există, că nu mișună doar specimene uitate de rugină și de economia subțiată de setea nestăvilită a unor co-naționali. Se mișcă, ne mișcăm, soarele-i sus și roțile țin ritmul clasic al mecanismului care odată era crema transporturilor în comun. În dreapta mea un fir de apă, când se lățește, când se subțiază, lingând pietrele înfierbântate altfel. În stânga, pădure dreaptă și verde mereu lasă să se vadă goliciunea stâncilor ce țin cu stoicism piept vânturilor, ploilor lichide sau înghețate, soarelui dogoritor.

Image

Tunelul ucide lumina și lasă răcoarea să-și spună povestea pe pielea înfierbântată de aerul nu tocmai proaspăt și de hainele ce-am vrut să nu lase mare lucru dezgolit. Poveștile curg ca apa de lângă șine și orele zboară cu viteza trenului cărat de un roi de harnice albine primăvara. Zâmbete și sunete, râsete și armonii, dureri intracostale și simfonii de prietenie. Și primul mărțișor pentru anul viitor, un zâmbet bonus pentru că prietenii au mereu unul la îndemână.

La destinație? Pasaje subterane, întârzieri, vorbe spuse-n barbă și și mai multe râsete. Călătoria i s-a potrivit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s