O zi de luni

Îmi amintesc de ziua aceea de luni însorit, și nici nu-i greu la cât de puține au fost anul acesta. Stăteam la o șuetă cu pictorul Octav Băncilă; nu despre răscoală erau poveștile, era rândul meu să-i povestesc despre azi.  Și a trecut multă vreme de când a trăit, între 1872-1944.
Cu Hello Home în urechi mă plimbam prin parcul copilăriei și împletirea sa cu realitatea era liniștită și presărată cu zâmbete de soare. Lipsea fanfara, ar fi trebuit să-mi țină companie din dreapta, îngrădită în joacă de lateralele foișorului cu vopseaua scorojită. În schimb, ținea laolaltă tineri ce, sfios, își manifestau latura artistică, sportiv și-un pic stângaci.IMG_3369 O zi de luni. Cu vată de zahăr, copii și mai dulci, copaci iubiți care iubesc la rândul lor plimbându-și umbra în jurul trunchiurilor, cât e ziua de lungă. Parcul râdea prin râsetele oamenilor care îi caută liniștea, răcoarea, aerul liber de zgomot și praf.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s