Adevărata Dragoste

Viorile leagănă frunzele salcâmilor din curte; ploaia le-a spălat de praful pe care, nu multele mașini ce vizitează strada îl ridică, pregătindu-le de vizita stelelor, sfioase de vreo două nopți. Spectacol grandios a pregătit furtuna ce și-a adus pe scenă dintre cei mai de nădejde nori, acompaniați de un vânt sănătos și fulgere ispititoare până la răbufnirea tunetelor.

Ai simțit căldura pământului după ploaie, cum iese ca un abur împăciutor între sus și jos?

dc088b44e4ff01ef02d5485ecd5d8211

Ieri mi-a fost reamintită însemnătatea dragostei, de-un suflet scump cu zâmbet cald. Azi mi-am amitit că mi se amintise iarăși acum 12 zile când ea, una dintre dragostele mele pure, și-a recunoscut dragostea-i pentru cel ce o va face fericită până la adânci bătrâneți și pe care-l va iubi, cum doar ea poate, până cosițele-i vor deveni argintii, cum vor fi și firele din barba lui.

Povestea lor, deși „învechită”, abia acum începe; zâmbesc în pacea dată de iubirea lor. S-au găsit și regăsit și s-au ales. Alegerea asta, comună, consimțită, e hrana zilelor și nopților ce vor să vină. E pacea și lumina ce, separat au simțit-o, și împreună au găsit-o.

Căci trăim singuri până găsim pe cel fără de care nu putem trăi.

Nu-s fan al nunților, nici nu cred că voi deveni vreodată, dar dincolo de lume, de mâncăruri alese, de dans studiat și mult alcool pe mese, e ea, Iubirea lor. A lor în fața tuturor; inspirație ori sursă de invidii, o cresc după legile lor, nescrise în vreo carte, dar pulsândă sub dorințe de o viață, împlinite acum pe viață.

82e022771a6bbca0214baff87e8666a3

Dansul frunzelor de salcâm s-a liniștit. Verdele străluciror se lăfăie acum în soare. După furtuni nebune, cu ploi ce-au inundat orașul, e soare și apusul e departe. Furtuna e doar o amintire.

Cadoul meu minuscul, cuvintele-mi pe-o foaie, izvorăște din dragostea cea pură pentru dragostea adevărată.

Să vă iubiți curat, frumos și cu credință, tu în el și el în tine, voi în doi; să creșteți în iubire.

Sonet CLXXXIII – Vasile Voiculescu

Un sonet pentru adevărata dragoste

Mereu cerșim vieții ani mai mulți, așa-n neștire,
Ne răzvrătim, ne plângem de pierderea noastră,
Și încă nu-nțelegem că fără de iubire
Se vestejește Timpul în noi ca floarea-n glastră;
Rupt din eternitate, el vrea tărâm asemeni
Din care-altoiul șubred să-și tragă seva nouă;
Noi îl primim cu gheață și-l răsădim în cremeni
Când Dragostea-i unica vecie dată nouă.
Ci-n van acum te mânii pe mine și m-arunci,
Minunile iubirii n-au stavile pe lume;
Ca Lazăr la auzul duioaselor porunci,
Oricând și ori de unde mă vei striga pe nume,
Chiar de-aș zăcea în groapă cu lespedea pe mine,
Tot m-aș scula din moarte ca să alerg la tine.

Cea Mai Frumoasă Dimineață

Lumina zorilor de vară petrecute pe dealul meu se joacă printe gene dis-de-dimineață până mă face să clipesc și să-mi scutur visele de sub pleoape; mă trezesc înfășurată în brațele lui. Gem ușor de plăcere în căldura protectoare a corpului său, până simt răcoarea care începe brusc de la jumătatea gambei stângi ce se odihnește deasupra păturii subțiri.

În iarbă

Ah… e vară. Ușor, mă rotesc până-i găsesc zulufii întunecoși lunecându-i pe frunte; degetele mele deja se împletesc cu ele, descoperind câte un pic din pielea albă și cufundată în vis. Parcă-i tot mai cald sub pătură, mă gândesc dezgolindu-mi piciorul drept până aproape de coapsă. Nu mă satur să-i privesc chipul, trec minute și raze de soare și eu tot am treabă cu zulufii aceia, cu parfumul discret ce-i învăluie pielea; și-l sărut, la început ușor cu buze ca aripi de fluture tânăr, apoi, prinzând curaj și forță, mă fac simțită până se trezește.

Un ochi, apoi al doilea; stângul și apoi dreptul. Imediat fața i se luminează în zâmbet și eu iau foc. Brațele se strâng mai tare în jurul meu și după un scurt sunet gutural mă sărută de parcă doar așa s-ar asigura că eu sunt acolo și nu vreun abur din visele dimineții.

Lumina dimineților petrecute pe dealul lui e întârziată de niște draperii grele și întunecoase. Rar mă trezesc prima acolo, doar când vreun examen sau două urmează să-mi populeze ziua; de cele mai multe ori sunt trezită de săruturi mici și răcoroase și de-o privire care îmi dă foc, de mângâieri și respirație pe ceafă, de răsuflare care mă inhalează. De el.

Doi

18 săptămâni de zile și nopți și 19 zile de luni de cea mai frumoasă dimineață. Și-i abia vară.

Fotografii – Paula Gecan