frică mi-a fost pentru mine,
pentru partea aceea moale
și supusă
care mă învăluia când visam la el.
mi-era drag de ea
așa caldă și bună,
naivă și pură,
dar o sufoca lumea asta
în care sinele fiecăruia e
cel mai mare
și fiecare e
un zeu ce-și visează imortalitatea.
frică mi-a fost de mine
pentru explozia iminentă
a stelei ce-am zămislit împreună—
în fărâme de amintiri și cioburi de gânduri,
în rânduri scrise și muzici,
în voci ce știam că
treptat se vor auzi
tot mai slab
și
cu
pauze,
până dispare semnalul.
steaua s-a dezintegrat
în cele din urmă,
în fine particule de praf ce licăresc în lumină,
iar noi căutăm să ne ridicăm
în brațele altei iubiri,
una mai blândă și mai calmă,
care să ne salveze de la crucificare,
o altă iubire care să ne încânte carnea
cel puțin la fel de bine
ba poate chiar mai bine.